Ganduri evadate

Hmmm... ma gandeam, in drum spre casa... oare de ce teama trebuie sa defineasca orice moment al vietii noastre? Teama zilei de maine, teama unei situatii dificile, teama de nereusita, teama de a nu fi atacata pe strada... si multe altele pe care nu stau sa le mai enumar. De ce ne temem de toate prostiile si uitam sa mai zambim sau sa mai fim optimisti? De ce trebuie sa existe stari sufletesti pe care nu le poti descrie? Atat de multe intrebari, dar atat de putine raspunsuri. 
Nu stiu de ce am inceput sa scriu. Poate pentru ca simt nevoia sa las cateva ganduri sa zboare, nu vor sa mai stea inchise in capul meu. Vor sa evadeze. Ori eu le dau libertatea necesara, libertatea de care nimeni, si cu atat mai putin eu, nu are parte. Cum se face ca unii ii pot fraierii pe altii cu atat de multa nesimtire si nu sunt pedepsiti? De ce valorile nu mai au valoare, dar in schimb non-valorile sunt promovate la cel mai inat grad? Toti sunt asa de egoisti, de nepasatori si goi. Goi spiritual. Sunt prinsi in nisipuri miscatoare si nu fac nimic ca sa iasa de acolo, se lasa in 'voia sortii' asteptand sa fie inghititi cu totul. Oare e asa de bine sa stai indiferent in fata persoanelor care te manipuleaza si iti coordoneaza viata cu atat usurinta? 
Sunt tare curioasa cum ar trebuii sa arate defapt lumea. Asta daca oamenii s-ar comporta asa cum trebuie si ar fi constienti de adevaratul lor suflet. Daca nu ar mai fii intr-atat de indiferenti si ar incerca sa ajunga la adevar. Nu sa se lase mintit de niste ochi ce privesc din umbra. Ce ar fii daca omul ar fii constient de adevaratele lui puteri si calitati. Daca ar stii ca viata nu trebuie doar traita, ci simtita. 
Zi de zi imi pun o multime de intrebari. Gandurile zumzaie in capul meu precum albinele intr-un stup. Vad zilnic oameni. Oameni care alearga de colo pana colo, de parca ar avea o destinatie anume, fara macar sa-si dea seama ca nu fac nimic decat sa se invarta in cerc. O fii atat de greu sa constientizezi niste lucruri atat de banale? De ce continua sa alerge in gol? Nu-si dau seama ca stau pe loc? Ce rost are sa ai o viata activa, daca in fond nu faci nimic pentru tine, nu descoperi nimic si ramai practic tot in intuneric. Are vreun rost? E chiar atat de palpitant sa te prefaci ca esti important pentru ca te cunosc multe persoane si tu la randul tau cunosti la fel de multe? Pentru ca ma gandesc ca la sfarsitul zilei, cand tragi linie, realizezi cu stupoare ca nu ai realizat nimic. Nimic cu viata ta. A trecut pur si simplu inca o zi pe langa tine, la fel cum trec si saptamanile, lunile si anii, si te trezesti in ultima zi. Ultima ta zi, in care evident ca tot nimic nu faci. De ce? Pentru simplul fapt ca nu stii de unde sa incepi. Si toate astea fiindca ai lasat ca totul sa treaca pe langa tine, fara sa spui stop si sa incerci sa cauti sa te intorci pe calea adevarului. 
Adevarul. Ce este asa de interesant? Ei bine, din pacate pentru multi care nu constientizeaza asta, este foarte important. Despre ce adevar vorbesc? Dspre adevarul care se afla in noi toti. Adevar ce trebuie descoperit, dar de existenta caruia majoritatea nici nu au habar. 
M-am saturat. Mi-e sila si scarba sa tot privesc in stanga si in drapta cum suntem mintiti pe fata, pe buna dreptate, si nimeni, dar absolut nimeni nu ia atitudine. Ce le-o place oamenilor sa fie condusi? Sa li se dicteze ce sa faca? E si normal sa traiasca atatia ani degeaba, daca ei prefera viata in robie. Si sunt multi care nu constientizeaza asta, care cred ca viata trebuie traita ca atare. Dar, din pacate mai sunt si cei care efectiv traiesc in negare, care il iau pe nu in brate si cred ca defapt daca nu am fi condusi, nu am reusii sa facem nimic. Normal, au dreptate. Daca acum s-ar produce o catastrofa si ar disparea 'conducerea din umbra', garantez ca mai mult de 99,9% din populatie s-ar speria, s-ar ingrozii si nu ar stii ce sa faca. Pentru ca au fost crescuti intr-un mediu in care au functionat precum niste marionete, iar daca maestrul papusar pleaca, papusile lui raman nemiscate, speriate si nu ar face nimic. De ce? Pentru ca nu stiu ce, pentru ca sunt atat de goale pe dinauntru incat nu stiu efectiv care ar fi pasii necesari spre trezire. Nu stiu sa traiasca...
Iar in tornada asta de neoprit, vin eu... Un nimeni, un nimic ce incearca sa fie un stalp rezistent si sa nu se lase zburat in toate directiile. Care incearca sa isi trezeasca adevaratele puteri, sa-si deschida adevaratii ochi, si sa priveasca dincolo de ziua de maine, sa dea la o parte valul ce infasoara totul. Sa simta tot. Pentru ca nu este important sa cunosti, sa stii, important e sa simti. Dar ce rost are...daca esti singur?   

Semnat: Un suflet inexistent!